M-am trezit dimineaţă. Pe la 6.45. O rog pe soţie să pună apa la fiert pentru ceai. Într-un târziu aud fluieratul, semn că apa a fiert. Mai mult somnoros decât treaz,bag în picioare papucii de cameră şi o iau spre bucătărie. Bâjbâind, găsesc cana şi pacheţelul folosit de ceai. Am băut ceai aseară. Îl pun în cană şi torn peste el apa. Scurg bine pacheţelul, îl scot şi pun zahăr, 2,5 lingurişe, amestec conţinutul şi îl las pe masă. Îmi place să-l beau rece.
Trece o oră, îmi amintesc de ceaiul din bucătărie. Mă ridic de la masă şi mă îndrept încolo. Mă uit în cana cu ceai. E cam deschis la culoare. Arată a sucurile instant din copilărie. Gust. Mai multă apă decât esenţă. Îmi amintesc că într-o vreme infuzam ceaiul şi doar de la o vreme îl cumpăr la pacheţel.
Probabil econimisirea excesivă mă face să folosesc acelai pacheţel de două ori, sau…
