Freeman din nou in atentia presei

7 08 2008

Câteva zile în urmă în presă apărea o ştire despre Morgan Freeman în vârstă de 71 ani care suferea un accident de maşină. Medicii erau rezervaţi la acel moment referitor la supravieţuirea lui. Azi aflam din presă că starea lui Freeman s-a normalizat însă accidentul avea urmări nefaste pentru căsnicia acestuia.

Alături de el în maşină se afla o femeie, identificată ulterior ca fiind Demaris Meyer, în vârstă de 48 de ani, se pare iubita actorului. Relaţia acestora este de cel puţin jumătate de an, iar actorul este implicat într-o acţiune de divorţ din decembrie 2007, lucru pe care a reuşit să-l ţină ascuns până acum.





Civilizaţie

7 08 2008

Săptămâna trecut am revenit de la Braşov. Am plecat pentru pe o zi şi am stat trei. Aşa s-a întâmplat. Oricum în Chişinău de ceva timp nu mai umblu cu transportul public. Cu microbuzul nu umblu pentru că e prea aglomerat, iar mirosurile ca să nu zic putoare persistă toată ziua. În autobuz şi troleibuz e mai complicat. De cum intri te întâmpină o creatură 2×2 de gen feminin…parcă… care pentru a trece ditr-un capăt de transport în altul îşi face loc cu coatele trecând cu subsuorile pe la nasurile tuturor călătorilor.

La Braşov m-a impresionat faptul că în autobuze nu întâlneşti « creaturi », iar în transport ca în orice ţară civilizată exită automate in care bagi tichetul, pe are îl procuri din staţie şi îl compostezi. Si nu trebuie să miroşi subsuorile « creaturilor ». Si atunci mă întreb retoric ce îi împiedică pe funcţionarii noştri să civilizeze transportul public.